Evanghelia după un nebun este o carte-oglindă, o confesiune despre creație, identitate, vulnerabilitate, curaj, o viziune lucidă, în care nebunia nu este idealizată, ci înțeleasă că o forță potențială, iar arta devine o formă de alchimie interioară. Este un discurs cu valențe poetice și filosofice, care oferă o experiență de lectură interesantă: aceea în care ești nu doar spectator, ci martor și, poate, complice. Grație gândirii complexe și imaginii evocatoare, aceasta carte își va găsi locul în rândul reflecțiilor literare despre misterul creației.
Diana Dobrița Bîlea, membru Uniunea Scriitorilor din România.
Strada Teatrului numărul 1 este, pentru mine, mai mult decât o carte — e un jurnal al pașilor mei printre lumini și cortine, o poveste despre cum am învățat să respir prin cuvânt și să trăiesc prin scenă. E locul unde poezia s-a amestecat firesc cu teatrul, unde emoția a devenit replică, iar amintirea — decor. Am scris cu sinceritate, cu nostalgia începuturilor, cu bucuria de a descoperi ce înseamnă pasiunea și vulnerabilitatea. Se citește ușor, dar lasă urme adânci, pentru că e scrisă nu doar cu mintea, ci cu inima unui om care încă mai crede în frumusețea teatrului și a vieții trăite ca spectacol.
Abdul-Cair Latip, poet
Latip Abdul-Cair devine personaj pe norul lui, mișcându-se asemenea Micului Prinț, printre cuvinte și necuvinte, preocupat de misterul și emoția lor. Citind această proză cu nuanțe fantastice, m-am gândit pentru un moment la conceptul borgesian conform căruia: "lumea este un text ce se revelează datorită inspirației".
Textele sunt fiecare, în felul său, împregnate de același turnesol emoțional al trăirilor profunde, al întrebărilor existențiale despre vidul poetic și crezul poetic, dar și despre reacțiile de fiecare zi.
LO astfel de lectură merită parcursă pentru intuiția spirituală și filosofică a autorului, pentru modul său fin de a surprinde emoția și pentru imaginile poetice de o sensibilitate rară, aparte.
Fiecare cuvânt are greutate și muzicalitate.
Autorul dovedește o maturitate literară surprinzătoare pentru vârsta sa și o capacitate autentică de a transforma detaliul într-o formă de revelație.
Cristina Tamaș - doctor în filologie, membru Uniunea Scriitorilor din România
Există cărți care nu se citesc doar, ci se trăiesc.
Această carte e una dintre ele ... un pas între tăcere și cuvânt, între plecare și întoarcere, între ceea ce simțim și ceea ce nu îndrăznim să spunem.
Autorul are o sensibilitate rară, o finețe a expresiei care atinge fără să rănească, luminează fără să strălucească ostentativ.
E o scriitură vie, sinceră, plină de imagini care te fac să te oprești și să respiri altfel.
O voce care promite mult, un poet al emoției adevărate. O carte care rămâne.
Maia Morgenstern, actriță, membru onorific UNITER
Fie că sădește sentimente și gânduri în versuri, dă viață unui rol pe scenă, Abdul-Cair Latip este plin cu firesc talent și pasiune.
In acest volum, Spectacol în mișcare, iubirea capătă trup și respirație prin gesturi de balet.
Fiecare vers e o mișcare grațioasă, o întindere către dor și lumină, între atingere și tăcere.
Poemele sale poartă o emoție, care nu se strigă, ci se simte.
Anaid Tavitian, teatrolog, Membru in Asociația Internațională a Criticilor de Teatru
Deși luate separat poeziile sale par abstracte, împreună facilitează un scenariu interesant, pe alocuri cu metaforă puternică, alteori subtilă, sau chiar lipsind, ea fiind pregnant marcată de mesaj. Poezia acestui tânăr autor înclină spre mitic și istoric, dar și spre religiozitate.
Creația sa este și de inspirație picturală, artistică, simțindu-se clar atracția sa spre opere celebre, folosite că titluri de poezii.
Acest volum este unul de călătorie, un itinerar geografic-istoric-mitic.
Ottilia Ardeleanu, membru Uniunea Scriitorilor din România.
Sub streașina Luceafărului de sidef, lumea nu mai este o casă, ci o respirație. Acolo, cerul picură încet, ca o ceară albă, peste tâmplele timpului, iar oamenii stau adunați în tăcere, ca niște umbre care au învățat să lumineze din interior.
Cartea nu se citește, ci se ascultă ... e o strană de glasuri vechi,
care murmură subțire ca un fir de fum,
cuvinte pe care le-ai auzit cândva în somn,
dar n-ai știut că-ți aparțin.
Sub această streașină, memoria nu doare,
ea miroase a tămâie și a lut ud,
a oameni care au trecut prin tine fără să știe că te nasc.
Abdul-Cair Latip, poet